Descrierea școlii doctorale

Ultima actualizare: 08.05.2022 - 17:35

Cele două domenii de doctorat: Economie și Management sunt integrate în domeniele fundamentale Economie și Management, domenii acreditate în cadrul Facultatii de Economie şi Administrarea Afacerilor.

In cadrul celor două domenii de doctorat, programul de pregatire a doctoranzilor este menit să asigure continuarea pregătirii absolvenților de master prin aprofundarea cunoașterii științifice în domeniile de competenţă Economie și Management, în scopul asigurării nivelului de expertiză necesar pentru provocările atât în planul cercetărilor din domeniul economic/academic cât și a celor de pe piața muncii. Aceste două programe de doctorat  contribuie la dezvoltarea carierei profesionale a doctoranzilor, prin asigurarea integrării cunoștințelor de bază din domeniu cu abilităţi de cercetare științifică. Prin modul în care au fost structurate se asigură desăvârșirea pregătirii științifice, respectiv cel mai înalt grad de expertiză specialiștilor din domeniul științelor economice.

Ambele programe de studii universitare de doctorat – Economie și Management asigură accelerarea progresului în cariera profesională a doctoranzilor  şi flexibilitatea abordării domeniilor ocupaționale, asigurând astfel creșterea nivelului de expertiză în posturile de decizie,  îmbunătăţirea calităţii în activitatea de consultanţă şi cea didactica din învăţământul superior, pentru care exigenţele de ocupare a posturilor cer validarea pregătirii profesionale prin doctorat.

Preînscriere pentru admiterea la studiile de licență

Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA

Misiunea programului de doctorat:

Disciplinele prevazute in programă vizează  aprofundarea pregătirii științifice şi dobândirea de cunoștințe corespunzătoare formării competenţelor necesare funcțiilor de conducere, mediului academic atât predare cât și cercetare. Disciplinele propuse  sunt configurate astfel încât să fie asigurat echilibrul între aprofundare şi sinteză.

Obiectivele programului de doctorat sunt următoarele:

Scrie-ne mesajul tau!

Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA