Management financiar-bancar - Învață jocul banilor

Ți-ai făcut măcar o dată planuri să îți cumperi ceva, și a trebuit să strângi bani pentru asta? Sau și mai bine, ai luat vreodată un “credit” de la părinți (gen, niște bani împrumut) scadent la primul salariu? Fară să iți dai seama, ai făcut deja primii pași spre lumea fascinantă a banilor, a conturilor de economii sau a creditelor de nevoi personale. Încă puțin și CFO poate fi noua ta titulatură. Știi ce înseamnă?

Chief Financial Officer, a.k.a persoana care controlează banii, este unul dintre cei mai importanți oameni într-o companie. Noțiuni precum buget, cota de piață, venituri, planificare, analiză, vor căpăta o altă însemnătate și pot deveni o armă în mâna unui profesionist. Sunt printre elementele ce stau la baza economiei, iar în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor sunt studiate și aprofundate până în cel mai mic detaliu.

Competenţele de specialitate pe care le vei dobândi

Utilizarea adecvată a conceptelor, principiilor, teoriilor, metodologiilor şi instrumentelor avansate de lucru şi de cercetare în mediile profesionale dinamice, specifice domeniului financiar şi bancar;

Realizarea de studii şi lucrări complexe de analiză şi evaluare a performanţei întreprinderilor şi actorilor din domeniul financiar şi/sau bancar, a investiţiilor directe şi finanţării lor;

Realizarea de analize şi estimări utile în procesul de evaluare şi elaborarea rapoartelor de evaluare a întreprinderilor şi actorilor din domeniul financiar şi/sau bancar;

Realizarea de studii aprofundate şi elaborarea de proiecte de cercetare privind investiţiile financiare şi gestiunea portofoliului în context naţional şi internaţional;

Preînscriere pentru admiterea la studiile de masterat

Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA

Profesorii tai

Nicoleta Bărbuță Mișu
Prof. univ. dr.
Nicoleta Bărbuță Mișu
nicoleta.barbuta@ugal.ro
Ioana Lăzărescu
Conf. univ. dr.
Ioana Lăzărescu
ioana.lupasc@ugal.ro
Viorica Ioan
Conf. univ. dr.
Viorica Ioan
viorica.ioan@ugal.ro
Valentin Marian Antohi
Conf. univ. dr.
Valentin Marian Antohi
valentin.antohi@ugal.ro
Ramona Mihaiela Dumitriu
Lect. univ. dr.
Ramona Mihaiela Dumitriu
ramona.dumitriu@ugal.ro
Doina Iacob
Lect. univ. dr.
Doina Iacob
doina.iacob@ugal.ro

Planuri de învățământ

Scrie-ne mesajul tau!

Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA

0 +
Parteneri de incredere