M-am întâlnit cu Mihaela într-o după-amiază obișnuită de toamnă. Venise direct de la birou, după o zi petrecută printre cifre și rapoarte, dar energia ei nu părea deloc epuizată. Își lasă haina pe spătar și zâmbește cu naturalețea și firescul unui om care se simte acasă. Fără să-și propună, mă face și pe mine să privesc sala ca pe un spațiu plin de amintiri. Și înțeleg imediat de ce: sunt cinci ani de când trăiește aici ritmul studenției, între licență și masterat, și urmează alți patru ani de doctorat, ca o continuare firească a drumului început aici.
Am vrut să aflu de la Mihaela cum se vede acest drum, parcurs între licență, masterat și doctorat. Pentru mine, care sunt abia la începutul propriului parcurs universitar, întâlnirea cu ea are și o notă personală. Mă uit la felul în care povestește și îmi dau seama că studenția capătă cu adevărat sens atunci când rămâi aproape de locul care te formează.
Studenția are mereu ritmul ei de schimbare, unii aleg să renunțe pe parcurs, iar cei mai mulți se opresc după licență. Dincolo de acest prag, doar perseverența mai scrie povestea. Iar în cazul Mihaelei, această perseverență a fost dublată de implicarea constantă în viața facultății. Trei ani de voluntariat, zeci de proiecte și sute de ore dedicate comunității au făcut din ea o prezență discretă, dar esențială.
Astăzi, ca doctorandă în domeniul Economic, vorbește despre performanță ca despre o datorie față de locul care a modelat-o. Iar când un loc în care ai crescut devine parte din cine ești, alegerea de a rămâne devine firească.
Cu gândurile acestea în minte, am deschis interviul cu întrebarea care se contura singură:
Cum e să îți construiești parcursul academic etapă după etapă în același loc?
Am crescut aici și acum fiecare alegere mă poartă mai departe. Totul a venit natural. FEAA Galați a fost pentru mine un spațiu în care m-am format pas cu pas. Am rămas aici pentru că am simțit că mai am ce învăța, dar și pentru că am găsit oameni și contexte care m-au făcut să cresc constant.
Cred că atunci când te regăsești într-un loc, devine ușor să-ți continui drumul în el. Pentru mine, a fost locul în care am descoperit cine sunt și cum vreau să evoluez, iar de aici a pornit tot.
Îți amintești ce ai simțit când ai pășit prima dată în curtea facultății?
Startul meu în studenție a avut un scenariu diferit. Am pășit în facultate fără să trec efectiv pragul clădirii. Se întâmpla în 2020, iar toate cursurile se țineau online – cine își mai amintește perioada aceea? (râde)
Primul contact cu lumea universitară nu a fost în amfiteatru, ci printr-un ecran, conectată pe Microsoft Teams. Emoțiile erau prezente. Cred că emoțiile de atunci, curiozitatea, teama și entuziasmul, surprind cel mai bine starea pe care o aveam, amestecată cu senzația ciudată că studenția mea începe de la distanță.
Îmi amintesc vocea profesorilor și a colegilor venind din niște boxe, iar imaginea lor, de pe ecran, era felul în care trăiam atunci viața de student. Poate de aceea, momentul în care am ajuns pentru prima dată fizic la facultate a avut ceva aparte… ca o reîntâlnire cu un loc pe care îl știam deja, doar că abia atunci l-am simțit cu adevărat (zâmbește scurt, iar eu înțeleg din privire că nu e doar o figură de stil).
De ce ai ales FEAA Galați? A fost o alegere rațională sau una instinctivă?
La început nu aveam o direcție clară, știam doar că vreau să merg mai departe, să urmez o facultate care să mi se potrivească. FEAA Galați a apărut pe listă după ce mai mulți prieteni mi-au vorbit despre atmosfera de aici, despre profesori și despre felul deschis în care se lucrează cu studenții.
Cred că decizia a fost, într-un fel, echilibrul dintre rațiune și instinct. Rațiunea mi-a spus că domeniul economic oferă stabilitate, iar instinctul mi-a spus că locul acesta o să mă ajute să cresc. Se pare că am avut dreptate.
Cum ai ajuns să alegi Contabilitatea? A fost o alegere calculată?
Te-ar surprinde dacă ți-aș spune că atunci când m-am înscris, prima mea opțiune a fost Managementul, iar Contabilitatea era abia pe locul trei? Nu a fost o alegere gândită în detaliu, ci mai degrabă un drum care s-a conturat treptat (își caută cuvintele o secundă, apoi continuă calm).
Pe parcurs, mi-am dat seama că tot ce ține de rigoare, cifre și logică mi se potrivește mai mult decât credeam. Așa că, într-un fel, nu eu am ales Contabilitatea, ci ea m-a ales pe mine.
Cum a fost pentru tine experiența de a studia Contabilitatea, o specializare pe care mulți o consideră foarte riguroasă?
Contabilitatea este, într-adevăr, o specializare riguroasă, dar tocmai asta o face interesantă. Tot ce am studiat aici m-a provocat să fiu mai organizată, mai atentă și mai analitică. În timp, am învățat să gestionez situații complexe cu calm și răbdare. Toate aceste lucruri s-au transformat în reflexe care mă ajută zilnic, atât în continuarea studiilor, cât și la locul de muncă.
Ce te-a făcut să spui „da” voluntariatului? Ce căutai atunci și ce ai găsit?
Cred că momentul în care am spus «da» voluntariatului a fost un amestec de curiozitate și nevoie de oameni. Simțeam că aveam nevoie să ies din bucla cursuri-acasă-proiecte și să fac ceva care să mă scoată puțin din zona mea de confort. Mi-am zis că, în cel mai rău caz, o să învăț să vorbesc mai mult cu lumea, și uite că nu a fost chiar cel mai rău caz. (râde)
Am găsit o echipă în adevăratul sens al cuvântului, oameni diferiți, dar cu același entuziasm. Am învățat cum se construiește un eveniment, cum să gestionezi tot ce se întâmplă în spatele scenei și cât de bine e să vezi rezultatul final știind că ai avut o parte acolo.
Voluntariatul m-a făcut mai sigură pe mine și mai atentă la oameni, iar acesta cred că e cel mai frumos lucru pe care îl poți lua cu tine după orice proiect.
Există un moment anume în care ai simțit că ceea ce faci contează cu adevărat pentru comunitate?
Am simțit cu adevărat asta atunci când am început să mă implic în proiectele facultății. Am participat la conferințe și târguri educaționale unde am promovat mediul academic din care fac parte, dar cel mai puternic moment a fost implicarea în Consiliul Facultății și, mai târziu, în Senatul Universității.
Acolo am înțeles cât de important este să reprezinți vocea colegilor tăi și să contribui la decizii care influențează direct viața studenților. Am învățat cum funcționează colaborarea dintre studenți și profesori și cât de mult contează să lucrezi în echipă pentru schimbare. Toate aceste experiențe m-au făcut să privesc altfel ideea de apartenență și m-au motivat să continui să mă implic.
Care e cea mai random chestie pe care ai făcut-o ca voluntar și ai zis: asta sigur nu era în fișa postului?
Am făcut multe lucruri care sigur nu erau în fișa postului. Țin minte un târg educațional organizat între două localități, într-un loc destul de izolat, destinat evenimentelor, când o parte dintre participanți plecase deja cu singurul autobuz disponibil.
Am rămas acolo câteva ore, doar noi și standurile, și la un moment dat am dat comandă de pizza și burgeri dintr-o localitate apropiată. Curierul ne-a sunat panicat că nu găsește adresa, iar cum se însera, am ieșit cu pancartele facultății și cu lanternele de la telefoane ca să-l ghidăm. (râde)
Trebuie să recunosc că m-am panicat puțin, dar chiar în momentul în care a ajuns curierul, a apărut și autobuzul care trebuia să ne ducă acasă. Acum, când povestim între noi, întâmplarea stârnește mai mult râsete decât stres. Poate tocmai situațiile acestea neprevăzute au făcut ca voluntariatul să fie o experiență atât de vie.
Că tot vorbeam de autobuz, cele mai frumoase momente erau tot acolo. Fie cântam, fie adormeam pe rând, iar cineva rămânea treaz doar ca să facă poze. Acum, când mai răsfoiesc imaginile, zâmbesc fără să vreau (îmi spune că uneori i se umezesc ochii când le vede, dar îi promit că partea asta nu va apărea în interviu).
Ce ai învățat despre oameni, despre tine, din acei ani de voluntariat?
Voluntariatul m-a învățat multe despre oameni și, poate mai mult decât atât, despre mine. Am cunoscut oameni deschiși, dispuși să ajute fără să aștepte ceva în schimb, și am înțeles cât de mult contează să colaborezi.
Răbdarea, empatia și puterea de a mă adapta atunci când lucrurile nu ies perfect din prima sunt doar câteva lucruri pe care le-am învățat. Mi-a arătat că pot să organizez, să coordonez, să fiu prezentă și implicată. Cred că din fiecare proiect am luat câte puțin, dar toate la un loc m-au ajutat să descopăr cine sunt și ce fel de om vreau să devin.
Dacă te-ai întoarce la anii de licență, ce ai retrăi cu drag și ce ai schimba?
Cred că aș retrăi fiecare moment alături de colegi, mai ales de cei față de care s-au legat prietenii care au rămas vii și astăzi, oameni de care m-am atașat și alături de care m-am simțit cu adevărat parte dintr-o comunitate.
Poate singurul lucru pe care l-aș schimba ar fi implicarea mea de la început. Aș profita mai mult de toate activitățile extracurriculare și de șansa de a învăța din fiecare proiect.
Privind înapoi, îmi dau seama că acei ani chiar au pus bazele a tot ce a urmat după și că aș fi putut învăța mult mai multe dacă aș fi avut curajul să mă înscriu la proiectele de care, pe atunci, îmi era teamă.
Cum a fost trecerea de la licență la masterat? Ce s-a schimbat în tine ca studentă, ca om?
A fost una provocatoare. În perioada aceea am început și să lucrez, așa că a trebuit să învăț rapid cum să împart timpul între facultate și job. Nu a fost ușor, dar nu am lipsit de la cursuri și mi-am impus un ritm care, în timp, a devenit o rutină.
Am învățat ce înseamnă disciplina, răbdarea și cum fiecare oră bine folosită te poate duce mai departe. Privind în urmă, realizez că acei ani m-au maturizat și mi-au dat încrederea că pot face față oricărei situații, atâta timp cât există determinare și consecvență.
Ai avut vreun moment de îndoială în tot parcursul academic? Cum l-ai gestionat?
Au fost și momente de îndoială, mai ales atunci când totul părea prea mult de dus. Am avut zile în care m-am întrebat dacă pot să țin pasul cu tot ce mi-am propus, dar am învățat că lucrurile se așază atunci când le iei pas cu pas.
Mi-a fost de ajutor să mă organizez mai bine, să cer sprijin când aveam nevoie și să-mi reamintesc mereu de ce am ales acest drum. Cu timpul, am înțeles că îndoiala nu e un semn de slăbiciune, ci o parte firească din procesul de a crește.
Ce te-a făcut să nu te oprești după masterat? Ce te-a împins spre doctorat?
Am avut sentimentul că nu mi-am încheiat încă drumul. Simțeam că mai e loc de întrebare, de explorare, de aprofundare. Curiozitatea m-a împins înainte, dar și dorința de a înțelege mai bine domeniul pe care l-am ales.
Doctoratul a venit firesc, ca o continuare a tot ce am construit până atunci… o formă prin care pot să-mi pun ideile la încercare și să-mi consolidez parcursul profesional și personal.
Ai avut un model, un mentor sau o conversație care ți-a schimbat direcția?
Știi cum e la început? Nu îți pui multe întrebări și nici nu te gândești serios la ce urmează după. Anii trec repede, iar la un moment dat ajungi în punctul acela în care te întrebi, poate pentru prima dată cu adevărat: “Ce fac după ce termin?”
Pentru mine, momentul de conștientizare a venit într-o pauză, la un târg educațional. Eram încă la licență și vorbeam despre viitor, fără să știu că acea discuție avea să schimbe ceva în felul în care privesc drumul meu.
Sfaturile și sprijinul pe care le-am primit atunci și încurajarea de a visa la ceva mai mult, au venit exact la momentul potrivit. Mai târziu, acele discuții mi-au dat curajul să continui cu masteratul și, în cele din urmă, să aleg drumul doctoratului. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni care m-au inspirat să merg mai departe.
Ce înseamnă pentru tine „spiritul FEAA Galați”? Cum l-ai simțit? Cum l-ai dus mai departe?
Da… e greu de pus în cuvinte, dar pentru mine spiritul FEAA Galați înseamnă apartenența la o comunitate în care colaborarea, excelența academică și dorința de a crește împreună se simt în fiecare lucru făcut.
Am încercat să duc mai departe acest spirit prin tot ce am făcut ca voluntar, prin evenimente, prin colaborările din echipă și prin modul în care am reprezentat facultatea.
Dacă ar trebui să explici unui străin ce e FEAA Galați pentru tine, ce i-ai spune?
Fără să stau pe gânduri, FEAA Galați este locul unde m-am descoperit ca om și ca profesionist. Aici am acumulat cunoștințele pe care le folosesc astăzi, am trăit experiențe care m-au format și am câștigat încrederea de a merge mai departe.
Ce reprezintă doctoratul pentru tine?
Doctoratul este o etapă care adună toate cele trei lucruri care mă țin mereu conectată la ceea ce fac: provocarea, responsabilitatea și promisiunea.
Este provocarea de a-mi depăși limitele, responsabilitatea față de ceea ce am început și promisiunea de a rămâne curioasă, implicată și dedicată propriului drum și visurilor mele. Îl privesc ca pe un pas important, care mă ajută să cresc atât profesional, cât și personal.
Cum îți imaginezi viitorul tău profesional? Ce rol joacă FEAA Galați în el?
Îmi imaginez viitorul în zona academică, continuând drumul cercetării și, poate, ajungând la rândul meu în fața studenților. Îmi place ideea de a împărtăși ceea ce am învățat și de a contribui la formarea altora, așa cum profesorii au făcut pentru mine.
Dacă mâine ai putea vorbi cu Mihaela de acum 5 ani, ce i-ai spune despre curaj, despre drumuri care nu par drepte, despre alegerea de a rămâne?
I-aș spune să aibă curaj și răbdare, chiar și atunci când lucrurile nu merg în linie dreaptă. Fiecare pas, oricât de mic, o va duce acolo unde trebuie. I-aș spune să aibă încredere în felul ei de a construi, să nu se teamă de ritmul propriu și să creadă în locurile care o fac să se simtă acasă. Alegerea de a rămâne aproape de FEAA Galați îi va arăta, mai târziu, că stabilitatea și consecvența pot aduce cele mai frumoase rezultate.
Dacă ar exista un buton ‘skip’ în studenție, la ce curs/proiect l-ai fi apăsat… și la ce ai fi dat replay?
Probabil l-aș fi apăsat la unele cursuri mai teoretice… nu din lipsă de interes, ci pentru că sunt o persoană care învață mai ușor prin practică. Și, trebuie să recunosc, poate chiar la câteva ore de Management. (zâmbește)
E amuzant, mai ales că aceasta fusese prima mea opțiune când m-am înscris la facultate.
În schimb, aș da replay oricând proiectelor practice și activităților în care am lucrat cu colegi: târguri, evenimente, prezentări. Acolo am învățat ce înseamnă colaborarea, adaptarea și satisfacția de a construi ceva împreună.
Îți mulțumesc, Mihaela, pentru discuție și pentru felul sincer în care ai vorbit despre tine și facultate.
Mulțumesc și eu. Mă bucur că am avut ocazia să vorbesc despre locul care mi-a devenit, într-un fel, acasă.
Interviu realizat de Ana-Maria Panainte
Echipa de voluntari FEAA Galați
