Săptămâna Universității la FEAA Galați: Conferința „Necesitatea schimbării mentalității de angajat în economia modernă”

Ultima actualizare: 16.03.2026 - 16:41

În contextul Săptămânii Universității, moment care marchează 78 de ani de învățământ superior la Galați, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor organizează un eveniment dedicat dialogului dintre mediul academic și cel de business.

Miercuri, 18 martie 2026, de la ora 12:00, în Aula „Virgil Madgearu”, va avea loc conferința „Necesitatea schimbării mentalității de angajat în economia modernă: de la executant la creator de valoare”. Tema propune o discuție despre modul în care rolul angajatului evoluează într-o economie caracterizată prin competiție, inovație și adaptare permanentă. În centrul conversației se află ideea participării active la dezvoltarea organizațiilor, prin inițiativă, gândire strategică și contribuții care generează valoare.

Pentru această întâlnire, FEAA Galați aduce în fața studenților trei invitați din mediul de afaceri, fiecare cu un parcurs antreprenorial și managerial consolidat:

Ștefan Popa – CEO aBeauty Clinique
Antreprenor gălățean cu o experiență de peste două decenii în business, Ștefan Popa și-a început activitatea în 1997, în domeniul IT&C și telecomunicații. În 2012 a extins direcția antreprenorială către sectorul esteticii medicale, contribuind la dezvoltarea rețelei aBeauty Clinique, care reunește astăzi nouă clinici în opt orașe din România. Brandul reprezintă unul dintre cele mai vizibile proiecte românești din zona esteticii neinvazive.

Răzvan Diaconu – Executive Chairman Dicor Land
Fondator și proprietar al grupului Dicor, Răzvan Diaconu activează de peste 12 ani în antreprenoriat. Sub coordonarea sa, compania a ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 35 de milioane de euro. Activitatea sa se remarcă prin orientarea către dezvoltare sustenabilă, adaptare strategică și consolidarea unor echipe capabile să performeze într-un mediu economic dinamic.

Cătălin Alexandrescu – Director general Noy Business Transaction
Cu experiență în management și consultanță pentru tranzacții de business, Cătălin Alexandrescu aduce în discuție mecanismele prin care organizațiile cresc, se transformă și își consolidează poziția pe piață. Intervenția sa va evidenția rolul competențelor strategice și al capacității de a genera valoare în procesele de dezvoltare organizațională.

Evenimentul creează un cadru de întâlnire între studenți și reprezentanți ai mediului de afaceri, în jurul unor teme relevante pentru începutul unei cariere: cultura organizațională, inițiativa profesională și modul în care contribuția individuală influențează evoluția unei companii.

Studenții FEAA Galați sunt invitați miercuri, 18 martie, de la ora 12:00, în Aula „Virgil Madgearu”, pentru o discuție deschisă despre transformările pieței muncii și despre felul în care se construiește valoarea într-o organizație modernă.

Instagram

Categorii

Categorii

Arhiva

Arhive