Marketing – arta strategiilor creative
Te-ai gândit vreodată că în spatele oricărui produs pe care îl cumperi, de la haine până la cosmetice, sau chiar fast-food, stă o întreagă industrie care crează un concept de promovare, asemănător unui joc de strategie? Te-ai întrebat vreodată ce se află în spatele reclamei cool pe care ai văzut-o de curând? Oare de unde le vin ideile celor care au creat-o și cum se face o reclamă de la zero?
Dacă răspunsul tău este “Da!” și te-ai trezit măcar o dată că admiri un logo ca să înțelegi de ce este așa, sau doar ți-a plăcut super mult cum arată, cu siguranță vrei să afli mai mult. În fiecare an, sute de tineri aleg să descifreze tainele publicității și își urmează încrezători instinctul spre un domeniu efervescent, inovator, unde și cea mai simplă idee poate să aibă un efect uimitor, ca un foc de artificii.
Competenţele de specialitate pe care le vei dobândi
Capacitatea de a proiecta, a conduce şi a executa activităţi de cercetare complexă în domeniul afacerilor;
Proiectarea, implementarea şi controlul strategiilor de afaceri orientate spre piaţă la nivelul organizaţiei;
Capacitatea de coordonare, culegere şi prelucrare de informaţii de piaţă, precum şi abilitatea de a le analiza în vederea fundamentării strategiilor de marketing şi de comunicare;
Capacitatea de a ajusta politica de marketing şi de comunicare a organizaţiei, în funcţie de mutaţiile pe care le înregistrează piaţa;
Preînscriere pentru admiterea la studiile de masterat
Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA
Profesorii tai
Fișele disciplinelor
Scrie-ne mesajul tau!
Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA