Comunicat de presă
În spiritul dezvoltării învățământului gălățean și a obținerii performanțelor școlare prin schimbul de bune practici, Universitatea „Dunărea de Jos”, FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR, GALAŢI împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, Casa Corpului Didactic Galați și trei unități școlare din mediul preuniversitar, respectiv Liceul Economic „VIRGIL MADGEARU” Galați, Liceul de Turism şi Alimentaţie ”D. MOŢOC” Galaţi, Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Vânători organizează CONFERINŢA NAŢIONALĂ MULTIDISCIPLINARĂ – EFICIENTIZAREA ACTULUI EDUCAŢIONAL PRIN ABORDAREA INTEGRATĂ A CONŢINUTURILOR ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR.
Aceasta va urmări adaptarea experiențelor educaționale europene la specificul școlii românești prin promovarea unor practici de succes profesional în vederea inițierii și aplicării în activitățile instructiv-educative a unor strategii inovatoare ale curriculumului asigurând astfel, progres în învățare fiecărui copil.
Activitățile conferinței se vor desfășura pe data de 4 iunie 2020, ora 10.30 în sistem videoconferință și sunt organizate în două direcții: sesiune de comuicări științifice și metodice cu patru secțiuni cevizezămodele de bună practică în integrarea conținuturilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, orientări ale managementului educațional actual în școala românească, soluții de succes în integrarea copiilor cu cerințe educaționale în școală, noi abordări curriculare în învățământul liceal și workshop de formare destinat cadrelor didactice ce va urmări problematicaproiectării demersului didactic actual, fenomenul de bullying în școală, educația fără stres și organizarea procesului de învățare – predare – evaluare în învățământul preuniversitar prin intermediul utilizării intrumentelor și resurselor web.
Deși aflată la prima ediție, si in perioada de pandemie, conferința acoperă un număr semnificativ de județe: Alba, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Vrancea.