In perioada 10.07 – 23.07.2023, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a fost gazda Şcolii de vară Economic Summer University_EconSU_2023, din cadrul Proiectului privind Învăţământul Secundar (Romania Secondary Education Project – ROSE) – FEAA.
Celor 50 de elevi participanţi proveniţi din 10 licee din judeţele: Galaţi, Vrancea, Brăila, Tulcea şi Buzău, li s-au oferit o experienţă universitară timpurie completă, menită să îi familiarizeze cu contextul academic și să inițieze dezvoltarea abilităților relevante pentru succesul în învățământul universitar economic. Aceştia au participat la cursuri şi seminarii în sălile facultăţii, au fost cazaţi în căminul A din campusul „Alexandru Ioan Cuza” şi au luat masa la cantina studenţească a universităţii.
Experienţa studențească a fost completată de petrecerea activă a timpului liber, precum: activităţi sportiv – recreative, participarea la competiţii sportive, seri disco, Aqua park, cunoaşterea oraşului Galaţi, seri de teatru, cinema, sesiuni de shopping, au fost informaţi cu privire la viaţa studenţească în general, etc.
Activitățile desfășurate în campusul universitar, propuse în proiectul Economic Summer University_EconSU au urmărit dezvoltarea abilităților de comunicare și interacțiune socială, a orizontului personal de educație şi cultură pe care îl oferă oraşul universitar Galați și sunt în deplin acord cu Planul Strategic de Dezvoltare Instituțională al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Şcoala de vară Economic Summer University_EconSU_2023 a fost un real succes, elevii participanţi s-au bucurat de compania unei echipe de implementare foarte implicată şi de o echipa de studente supraveghetoare, inimoase!
Multumim tuturor şi vă asteptăm să fiţi studenţi FEAA!
„Mulțumim pentru această experiență minunată și pentru amintirile frumoase! Au fost doua săptămâni de neuitat!! Mulțumim celor care au făcut posibila această tabără și fetelor care au avut grija de noi și ne-au distrat de fiecare dată! Va iubim mult! Succes tuturor în tot ce va doriți să realizați!!” #forțaFEAA
„Doresc prin a începe a vă mulțimi pentru această experiență unică și frumoasă, care m-a schimbat într-un om mai bun. Organizarea a fost perfecta si echipa minunata! Am cunoscut noi persoane, iar in această perioadă am format o familie veselă și plină de entuziasm. Mereu s-a ținut cont de dorințele noastre, mâncarea a fost bună (mulțumiri doamnelor de la cantină pentru efortul depus), am putut discuta deschis, am descoperit orașul Galați, oraș ce mi-a depășit așteptările prin frumusețea sa și nu ne-am plictisit vreo clipă! Cu recunoștință,BA”
„La această școala de vară, la care am participat timp de 2 săptămâni, am fost alături de o mulțime de persoane necunoscute – la început și am plecat ca o familie mare și unită – la sfârșit. A fost ceva foarte plăcut pentru mine personal! Sunt foarte încântat că am făcut parte din echipa școlii de vară din Galați și cu siguranță voi mai participa pe viitor!
Am trăit cele mai frumoase momente alături de acești oameni minunați pe care mă bucur că i-am cunoscut. Mulțumesc doamnei profesoare pentru timpul acordat, învățăturile pe care ni le-a oferit, comportamentul frumos si elegant de care a dat dovadă și pentru faptul că a reușit să facă aceste 2 săptămâni un capitol de neuitat în viața noastră!”
„Școala de vară pentru mine a însemnat o aventură care nu aș mai fii vrut să se termine. O aventură care a legat multe relații de prietenie și nu numai. O aventură care m-a învățat foarte multe și mi-a deschis noi orizonturi. Am fost foarte încântat de tot ce mi-a fost oferit în tabără, cum ar fi cazarea, cantina, activitățile pe care le avem după programul de la facultate. Facultatea mi s-a părut foarte frumoasă și profesorii foarte implicați. Și coordonatorii noștri au fost niște fete superbe care ne-au ajutat și s-au implicat din răsputeri. Cu siguranță dacă aș mai participa odată aș face-o cu mare drag. Zi frumoasă!!”
„Mulțumim din sufletul pentru tot efortul depus de toate cadrele didactice care au fost implicate în această experiență!! Va dorim succes in continuare!!”