Finanțe și Bănci – Învață jocul banilor
Ți-ai făcut măcar o dată planuri să îți cumperi ceva, și a trebuit să strângi bani pentru asta? Sau și mai bine, ai luat vreodată un “credit” de la părinți (gen, niște bani împrumut) scadent la primul salariu? Fară să iți dai seama, ai făcut deja primii pași spre lumea fascinantă a banilor, a conturilor de economii sau a creditelor de nevoi personale. Încă puțin și CFO poate fi noua ta titulatură. Știi ce înseamnă?
Chief Financial Officer, a.k.a persoana care controlează banii, este unul dintre cei mai importanți oameni într-o companie. Noțiuni precum buget, cota de piață, venituri, planificare, analiză, vor căpăta o altă însemnătate și pot deveni o armă în mâna unui profesionist. Sunt printre elementele ce stau la baza economiei, iar în cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor sunt studiate și aprofundate până în cel mai mic detaliu.
Competenţele de specialitate pe care le vei dobândi
Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, metodelor şi instrumentelor de natură financiară în entităţile/organizaţiile private şi publice;
Culegerea, analiza şi interpretarea de date şi informaţii referitoare la probleme economico-financiare;
Realizarea de lucrări de natură economico-financiară la nivelul entităţilor/organizaţiilor private şi publice;
Execuţia de operaţiuni şi tranzacţii financiare specifice entităţilor/organizaţiilor private şi publice;
Preînscriere pentru admiterea la studiile de licență
Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA
Profesorii tai
Scrie-ne mesajul tau!
Completează formularul de mai jos și vei primi pe email toate informațiile de care ai nevoie pentru a-ți decide viitorul. Suntem aici pentru tine. #StudentlaFEAA