Etapa I anul universitar 2019-2020 Banca Națională a României, Membră a Sistemului European al Băncilor Centrale, se implică activ, prin intermediul proiectelor adresate mediului universitar în sprijinirea
În atenţia studenţilor care au depus contestaţii cu privire la listele de acordare a burselor de merit. Raspunsul la contestaţia depusă se va ridica personal
Documente utile Document Actiune Metodologie – Comisii – Tipuri de burse Tip bursa Semestrul I Semestrul II Sociala – – Bursa merit masterat – –
Tabel nominal cu studenţii care beneficiază de burse de performanţă Studii universitare de licență Termen de contestaţii 8.11.2019, ora 14.00, Liste intermediare Anul univ. 2019-2020
Tabel nominal cu studenţii care beneficiază de burse de merit Studii universitare de licență Termen de contestaţii 11.11.2019, ora 14.00, Liste intermediare Termen de
Tabel nominal cu studenţii care străini – bursieri ai statului român Studii universitare de licență Termen de contestaţii 11.11.2019, ora 14.00, Liste intermediare Termen
Tabel nominal cu studenţii care beneficiază de burse de merit Studii universitare de masterat Termen de contestaţii 11.11.2019, ora 14.00, Liste intermediare Termen de
Burse acordate pe 12 luni – burse sociale din categoriile medicală, orfan, plasament Termen de contestaţii 8.11.2019, ora 14.00, Liste intermediare Anul univ. 2019-2020 /
În perioada 13-15 noiembrie 2019, SOCIETATEA ANTREPRENORIALĂ STUDENȚEASCĂ și FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE din cadrul UNIVERSITĂȚII PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI derulează proiectul SESIUNEA NAȚIONALĂ DE COMUNICĂRI
Examene Ciclul I – Licenţă An Semestrul I Semestrul II Anul I Vezi programarea Vezi programarea Anul II Vezi programarea Vezi programarea Anul II Vezi
Nr. crt. Numele şi prenumele Data Ora Sala 1. Conf.dr. Alaman Eugenia 12.11.2019 1000 AS 211 Facultatea de Litere 19.11.2019 1000 2. Conf.dr. Aprodu Monica
Şcoala de Bani este cel mai extins program de educaţie financiară derulat gratuit cu ajutorul a 1000 de colegi din BCR care au devenit profesori
INVITAȚIE la SESIUNEA NAȚIONALĂ DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE STUDENȚEȘTI „ECONOMIA ȘI SOCIETATEA DIGITALĂ” Ediția a III-a În perioada 06-08 noiembrie 2019, FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
Universitatea “Danubius” din Galați, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Asociația Profesională Patronatul Român din Industria de Mecanică Fină, Optică și Mecatronică