Deschidere an universitar 2022 – 2023

Ultima actualizare: 29.09.2022 - 16:12

Dragi studenți, părinți, cadre didactice, colaboratori ai Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor,

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați  începe anul universitar 2022-2023 cu un număr record de 667 boboci, dintre care 452 la programele universitare de licență și 215 la programele universitare de masterat.

Principala noastră grijă este aceea de a forma buni profesioniști în domeniul economic, în temeiul devizei facultății noastre: „Tradiție în performanță”, fiind cunoscut faptul că am agreat asumarea renumelui primei școli comerciale din țară, înființată la Galați chiar în zona facultății noastre.

Nutresc ferma convingere că numai într-un mediu colaborativ vom putea continua buna tradiție a învățământului economic gălățean, asigurându-i astfel o remarcabilă identitate definitorie pe plan național și internațional.

Pe aceeași latitudine, adresez felicitările și urările mele de bun augur întregului colectiv al facultății, împreună cu care îi făurim viitorul, în acord cu datele ei constitutive și cu ceea ce o poate aduce durabil în recunoașterea și prețuirea unanimă.

Urăm mult succes tinerilor care au ales să urmeze cursurile facultății noastre și îi felicităm pentru că au optat pentru una dintre instituțiile de învățământ superior unde se promovează creativitatea și ingeniozitatea.

Luni, 3 octombrie 2022, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor vă invită la deschiderea anului universitar 2022 – 2023, pe fiecare program de studii, tutorii de an şi colectivul de specialitate fiindu-vă gazda întâlnirii, după cum urmează:

Nr.
crt.
SpecializareaAn de studiiCadrul didactic turoreSalaOra
1.ADMINISTRAREA AFACERILOR (ÎN LIMBA ENGLEZĂ)IProf. dr. Florina Oana VÎRLĂNUŢĂI 0109:30
2.ADMINISTRAREA AFACERILOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂILect. dr. Otilia Rica MANI 1509:30
3.AFACERI INTERNAȚIONALEILect. dr. Valentin SAVAI 1810:00
4.CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNEIConf. dr. Riana Iren RADUI 1410:00
5.ECONOMIA COMERȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICIILORILect. dr. Iulian Adrian ŞORCARUI 1610:30
6.FINANȚE ȘI BĂNCIIConf. dr. Viorica IOANI 2110:30
7.INFORMATICĂ ECONOMICĂIConf. dr. Adrian LUPAŞCI 2310:30
8.MANAGEMENTILect. dr. George Bogdan DRĂGANI 1111:00
9.MARKETINGIAsist. drd. Andreea Valentina BUŞILĂI 1311:00
9.ADMINISTRAREA ȘI DEZVOLTAREA AFACERILOR ÎN TURISMIConf. dr. Mihaela-Carmen MUNTEANI 1516:00
10.CONTABILITATE ȘI AUDITIConf. dr. Iuliana Oana MIHAII 1316:00
11.MANAGEMENT FINANCIAR  ȘI BANCARILect. dr. Ramona Mihaiela DUMITRIUI 1616:00
12.MARKETING ȘI COMUNICARE ÎN AFACERIIProf. dr. Adrian MICUI 1116:00
13.STRATEGII ȘI POLITICI MANAGERIALEIConf. dr. Rozalia NISTORI 1116:00

Vă doresc să întâlniți în calea voastră oameni buni, drepți și să aveți noroc atât pe plan profesional cât și personal!

Vivat, crescat, floreat!

Decan,
Prof. univ. dr. Adrian Micu

Ultimele articole

Instagram

Categorii

Categorii

Arhiva

Arhive