Dragi studenți,
Stimate cadre didactice,
Începutul anului universitar 2024-2025 marchează nu doar un nou capitol academic, ci și o oportunitate de a vă descoperi, de a învăța lucruri noi și de a vă apropia și mai mult de propriile obiective profesionale și personale.
Fie că sunteți la început de drum sau într-o etapă avansată a parcursului vostru universitar, este important să vă păstrați curiozitatea, ambiția și deschiderea către cunoaștere. Fiecare curs, proiect și interacțiune este o șansă de a evolua și de a vă pregăti pentru carierele pe care vi le doriți.
Principala noastră grijă este aceea de a forma buni profesioniști în domeniul economic, în temeiul devizei facultății noastre: „Tradiție în performanță”, fiind cunoscut faptul că am asumat renumele primei școli comerciale din țară, înființată la Galați chiar în zona facultății noastre.
Obiectivele noastre vizează, și pentru acest an, să oferim tuturor membrilor facultății un mediu de învățare mai bun, să asigurăm calitatea serviciilor noastre, să apărăm valorile cunoașterii și să facem din exigență o virtute.
Urăm mult succes tinerilor care au ales să urmeze cursurile facultății noastre și îi felicităm pentru că au optat pentru una dintre instituțiile de învățământ superior unde se promovează creativitatea și ingeniozitatea.
Luni, 30 septembrie 2024, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor vă invită la deschiderea anului universitar 2024-2025, după următorul program:
11:00 – deschiderea oficială a anului universitar 2024-2025
11:30 – ceremonia de decernare a titlului de Profesor Emerit doamnei Prof. Univ. Dr. Angelica Stoica
13:00 – deschiderea anului universitar pe specializări, alături de tutorii de an, după cum urmează:
Nr.crt. | Specializarea | An de studii | Cadrul didactic turore | Adresa de email | Deschidere an universitar 2024 – 2025 | |
Sala | Ora | |||||
1 | ADMINISTRAREA AFACERILOR (ÎN LIMBA ENGLEZĂ) | I | Prof. univ. dr. Liliana Mihaela Moga | liliana.moga@ugal.ro | I 15 | 13:00 |
2 | ADMINISTRAREA AFACERILOR ÎN ALIMENTAȚIA PUBLICĂ | I | Conf. univ dr. Daniela Nechita | daniela.nechita@ugal.ro | I 12 | 13:00 |
3 | AFACERI INTERNAȚIONALE | I | Prof. univ. dr Mihaela Neculita | mihaela.neculita@ugal.ro | I 18 | 13:00 |
4 | CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE | I | Conf. univ. dr Florentina Moisescu | florentina.moisescu@ugal.ro | I 16 | 13:00 |
5 | ECONOMIA COMERȚULUI, TURISMULUI ȘI SERVICIILOR | I | Lect. univ. dr. Ionica Soare | ionica.soare@ugal.ro | I 17 | 13:00 |
6 | FINANȚE ȘI BĂNCI | I | Prof. univ.dr. Valentin Marian Antohi | valentin.antohi@ugal.ro | I 21 | 13:00 |
7 | INFORMATICĂ ECONOMICĂ | I | Conf. univ. dr. Gianina Mihai | grizescu@ugal.ro | I 23 | 13:00 |
8 | MANAGEMENT | I | Prof. univ. dr. Gianita Bleoju | gianita.bleoju@ugal.ro | I 11 | 13:00 |
9 | MARKETING | I | Prof. univ. dr. Nicoleta Cristache | nicoleta.cristache@ugal.ro | I 13 | 13:00 |
9 | ADMINISTRAREA ȘI DEZVOLTAREA AFACERILOR ÎN TURISM | I | Prof. univ. dr. Mihaela-Carmen Muntean | mihaela.muntean@ugal.ro | I 15 | 16:00 |
10 | CONTABILITATE ȘI AUDIT | I | Conf. univ. dr. Iulian Oana Mihai | iuliana.mihai@ugal.ro | I 14 | 16:00 |
11 | MANAGEMENT FINANCIAR ȘI BANCAR | I | Lect. Univ. dr. Ramona Mihaeila Dumitriu | ramona.dumitriu@ugal.ro | I 21 | 16:00 |
12 | MARKETING ȘI COMUNICARE ÎN AFACERI | I | Prof. univ. dr. Adrian Micu | adrian.micu@ugal.ro | I 13 | 16:00 |
13 | STRATEGII ȘI POLITICI MANAGERIALE | I | Conf. univ. dr Rozalia Nistor | rozalia.nistor@ugal.ro | I 14 | 16:00 |
14 | SISTEME INTELIGENTE PENTRU AFACERI | I | Prof. univ. dr. Dragos Sebastian Cristea | dragos.cristea@ugal.ro | I 24 | 16:00 |
Tuturor, profesori și studenți, vă urez un an excelent, plin de succese și împliniri frumoase!
Vivat, crescat, floreat!
Decan,
Prof. univ. dr. Mihaela-Carmen Muntean