Oportunitate de studiu: bursă de masterat în Olanda

Ultima actualizare: 19.03.2019 - 14:02

Până pe 2 aprilie 2019, studenții români pot aplica pentru o bursă de masterat în valoare de 5.000 de euro la o universitate din Olanda, oferită prin programul NN Future Matters. Pe tot parcursul programului de studii, participanții vor beneficia de sprijin și asistență din partea specialiștilor NN.

Condițiile de acordare a bursei:

  • Să aplicați la un program de master full-time în domeniul finanțelor, data science, al gestionării riscurilor, economiei sau antreprenoriatului la una dintre universitățile din Olanda participante la program.
  • Să începeți studiile de masterat în luna septembrie a anului universitar 2019-2020.
  • Să fiți primul din familia dumneavoastră care are o diplomă universitară (adică niciunul dintre părinții/tutorii dumneavoastră să nu fi obținut o diplomă de licență).
  • Să îndepliniți cerințele de admitere ale instituției de învățământ pentru care optați.
  • Să nu fi studiat sau să fi lucrat vreodată în străinătate, până în momentul aplicării.

Procedura de aplicare:

Pentru mai multe informații despre accesarea bursei și alcătuirea dosarului, accesați următorul link.

Anunțarea câștigătorilor se va face în prima jumătate a lunii iunie 2019.

Instagram

Categorii

Categorii

Arhiva

Arhive