Seminar de Perfecționare Vocațională SmartFIN și Laboratorul Academic la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – 23 noiembrie 2021

Ultima actualizare: 18.11.2021 - 11:29

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați vă invită în data de 23 noiembrie 2021, ora 14:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF – Laboratorul Academic. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 23 noiembrie:

Prof. univ. dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico – Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.

Conf. univ. dr. Laura Elly NAGHI, doctor în domeniul Finanţe – Asigurări cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor. A finalizat studii post-doctorale în cadrul ASE Bucureşti în domeniul asigurărilor. Are mai multe cărţi publicate în domeniul financiar, articole BDI şi participări la conferinţe internaţionale în mod frecvent. Trainer autorizat ANC, cu certificări internaţionale, a participat la  elaborarea de manuale de formare profesională specifice pieţelor financiare nebancare. Susţine prezentări în cadrul evenimentelor organizate în piaţa financiară, inclusiv proiecte de educaţie financiară în rândul elevilor (gimnaziu, liceu) si profesori preuniversitari.

Paul Dumitru lucrează în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, Serviciul de Monitorizare și Educație Financiară. Cu o carieră care se întinde pe parcursul a peste 20 de ani (din care 15 ani în asigurări) domnul Dumitru a lucrat pentru diverse companii multinaționale și locale în servicii financiare corporative și antreprenoriale unde a deținut mai multe poziții manageriale atât la nivel local cât și regional (în Europa Centrala și de Est). Este absolvent, șef de promoție, al Politehnicii din București, deține un doctorat din partea Manchester Metropolitan University (UK), un MBA (ASE / University of Ottawa) și este Chartered Property and Casualty Underwriter, o certificare în asigurări din partea The Institutes (US).

Topic: SmartFin@ISF Univ GalatiTime: Nov 23, 2021 02:00 PM Athens

Join Zoom Meeting
https://us06web.zoom.us/j/82139728312?pwd=aExaaS9ZeDBIMXU1dzVnM2xGU29pQT09

Meeting ID: 821 3972 8312
Passcode: 226795

Ultimele articole

Instagram

Categorii

Categorii

Arhiva

Arhive

Procedura privind înscrierea studenţilor în anul universitar 2022 – 2023

Procedura privind cazarea