Criterii de acordare a bursei sociale 2017-2018, Semestrul II

Ultima actualizare: 13.03.2018 - 12:44
burse sociale ase galati

TERMENUL PENTRU DEPUNEREA ACTELOR ÎN VEDEREA OBŢINERII UNEI BURSE SOCIALE ESTE 19.03.2018, ora 14.00

Bursele sociale se acordă:

  1. Studenţilor bolnavi de T.B.C., care se află în evidenţa unităţilor medicale, celor care suferă de diabet, boli maligne, sindrom de malabsorbţie gravă, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie), surditate, fibroză chistică, handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular, infecţii cu virusul HIV sau SIDA, glaucom.

 

Actele necesare în baza cărora se aprobă acordarea bursei sociale pe motive medicale sunt următoarele:

  • certificat medical eliberat/ vizat de către Cabinetul medical studenţesc;
  • adeverinţă medicală întocmită de către medicii din cabinetele de specialitate din ambulatorii sau centre de diagnostic şi tratament ori de către spitalele unde studenţii în cauză au fost internaţi sau sunt în evidenţă;

Studenţii din această categorie (cei de la punctul 1) care au depus dosar în semestrul I şi beneficiază de bursă socială, nu mai depun alt dosar în semestrul II.

  1. Studenţilor orfani de unul sau de ambii părinţi, celor proveniţi din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;

Studenţii din această categorie (cei de la punctul 2) care au depus dosar în semestrul I şi beneficiază de bursă, nu mai depun alt dosar în semestrul II.

  1. Studenţilor a caror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea anului universitar/ semestrului, un venit lunar mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează până la împlinirea vârstei de 26 de ani, luând în calcul veniturile părinţilor şi ale copiilor aflaţi în grija lor, respectiv al membrilor familiei aflate în grija studentului – soţ/soţie, copii – dacă este cazul.

Pentru studenţii cu vârsta între 26 şi 35 de ani, venitul lunar mediu net al acestora se va calcula ţinând cont doar de veniturile personale şi de veniturile persoanelor pe care le au în grijă, precum copii, soţie etc.

Dosarul de bursă socială va conţine urmatoarele acte:

  • cerere – tip;
  • copie BI/CI ale parinţilor;
  • copii ale certificatelor de naştere şi ale BI/CI (dacă este cazul), ale celorlalţi membri ai familiei, aflaţi în întreţinerea părinţilor;
  • adeverinţe de elev sau student pentru membrii familiei care urmează o formă de învăţământ;
  • adeverinţă privind cuantumul alocaţiei de stat pentru copii;
  • adeverinţă privind cuantumul alocaţiei de plasament;

– documente justificative privind veniturile studenţilor titulari ai cererii pentru acordarea bursei sociale şi ale părinţilor acestora, după caz:

  1. Cupoane sau adeverinţă de la Casa de Pensii privind cuantumul pensiei (indiferent de natura acesteia) pentru lunile decembrie, ianuarie şi februarie ;
  2. Adeverinţe de şomaj;
  3. Adeverinţă de venit pentru lunile decembrie, ianuarie şi februarie;
    • declaraţie notarială pe proprie răspundere dată de fiecare părinte care nu obţine niciun fel de venit;
    • copia certificatului/certificatelor de deces în cazul în care studentul este orfan, completată de adeverinţă/cupoane privind cuantumul pensiei de urmaş pentru student şi fraţii acestuia;
    • copie a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care părinţii sunt divorţaţi, însoţită de adeverinţă/ cupon privind cuantumul pensiei alimentare, pentru student şi fraţii acestuia;
    • adeverinţa de la Primăria pe raza căreia are domiciliul, privind veniturile nete obţinute din activităţi de exploatare a prorietăţilor personale ale studentului şi ale membrilor familiei: terenuri agricole, păduri, chirii etc.
    • documente justificative de la Administraţia financiară privind veniturile nete obţinute din activităţi autorizate (de exemplu: chirii, persoane fizice autorizate, asociaţii familiale, societăţi comerciale, etc.) pentru anul 2017 şi anul 2018.
    • declaraţe notarială pe propria răspundere a solicitantului bursei că nu beneficiază de alte venituri, în afara celor declarate, sau că părinţii studentului nu lucrează şi nu domiciliază în străinătate;
    • adeverinţă şi declaraţie pe propria răspundere că nu beneficiază de bursă de la altă instituţie de învăţământ superior, dacă este cazul.

 

NU SE VOR PRIMI DOSARE INCOMPLETE!

Instagram

Categorii

Categorii

Arhiva

Arhive