Beneficiarii burselor sociale pot fi:
a) studenții orfani de unul sau ambii părinți, studenții care provin din familii monoparentale sau studenții proveniți din centre de plasament și care nu au realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mai mare decât salariul de bază minim net pe economie. Dacă decesul unui membru al familiei studentului(ei) intervine în cursul anului universitar și venitul lunar net mediu per membru de familie se micșorează sub nivelul ultimului venit pentru care a fost acordată bursa socială, studentul poate beneficia de bursă socială până la sfărșitul anului universitar;
b) studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbție severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiul F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune în forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu deficiențe locomotorii grave, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
c) studenții a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie (2363 lei).
Repartizarea fondului de burse sociale se realizează în ordinea de prioritate menționată anterior. Studenții pot beneficia, la cerere, pe baza documentelor justificative, și de următoarele tipuri de burse sociale ocazionale, indiferent dacă studentul beneficiază și de altă categorie de bursă:
a) bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, care se poate acorda studenților orfani de unul sau ambii părinți, studenților care provin din familii monoparentale, studenților proveniți din centre de plasament sau studenților defavorizați din punct de vedere socioeconomic, a căror familie nu a realizat, în cele 12 luni dinaintea depunerii cererii pentru acordarea acestui tip de bursă, un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare de Pagina 7 | 35 50% din salariul minim net la nivel național. Această categorie de bursă se poate acorda aceluiași student de două ori în cursul unui an universitar;
b) bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soție nu realizează deloc venituri sau venituri mai mari decât salariul de bază minim net la nivel național, constă într-o bursă pentru naștere și lăuzie și o bursă pentru procurarea îmbrăcămintei copilului nou-născut și care se acordă o singură dată în cursul anului universitar pentru fiecare copil născut;
c) bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului(ei); prin membru de familie se înțelege soț, soție, copil; în cazul decesului studentului(ei) necăsătorit(e)/căsătorit(e) cu soție/soț care nu realizează venituri, bursa se acordă rudelor de gradul I/succesorului legal o singură dată în cursul anului universitar.
Determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează până la împlinirea vârstei de 26 de ani. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete cu caracter permanent realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit.
Pentru studentii cu varsta intre 26 si 35 de ani, venitul lunar mediu net se va calcula tinand cont doar de veniturile personale ale acestora si ale persoanelor pe care le au in grija, precum copii, sot/sotie etc, in conformitate cu prevederile legate in vigoare.
Prin venituri nete se înțelege totalitatea sumelor primite/realizate de persoana singură, respectiv de fiecare membru al familiei, reprezentând valoarea obținută după aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
Dosarul trebuie sa contina urmatoarele documente justificative:
- Cererea solicitantului (Anexa 2.a),
- declarație pe propria răspundere (Anexa 2.b) privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit
- acordul olograf al studentului și membrilor familiei, după caz, privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei (Anexa 2.c);
- Taloanele de pensie de urmaș din perioada octombrie 2023 – septembrie 2024, hotărârea privind darea în plasament, alte documente atestatoare, dacă este cazul;
- Copie a hotărârii judecătorești, în cazul în care părinții sunt divorțați;Adeverință cu venitul net realizat, de la fiecare membru de familie, pe perioada octombrie 2023 – septembrie 2024;
- Adeverințe privind veniturile obținute din concedii medicale pentru sarcină sau lăuzie, pentru incapacitate temporară de muncă, unde este cazul, pe perioada octombrie 2023 – septembrie 2024;
- Taloanele de pensie, în cazul în care părinții sunt pensionari, pentru perioada octombrie 2023 – septembrie 2024. În situația în care acestea nu pot fi prezentate la dosar, se va atașa o adeverință eliberată de Casa de Pensii;
- Adeverință de la primăria din localitatea de domiciliu din care să rezulte veniturile obținute din activități agricole, pentru fiecare membru major din familie (inclusiv studentul);
- Ancheta socială este obligatorie în cazul în care nimeni din familia studentului, inclusiv acesta, nu realizează venituri sau cel puțin unul dintre părinții studentului lucrează sau domiciliază în străinătate. Declarație pe propria răspundere dată de fiecare părinte care nu obține niciun fel de venit;
- Adeverință elev/student, pentru membrii familiei care urmează o formă de învățământ;
- Documente care atestă obținerea de venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri realizate din activități economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în sensul OUG nr. 44/2008, aprobată de Legea 182/2016, venituri realizate din meserii liberale și din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, dividende, alte venituri impozabile;
- Certificat de la un medic de specialitate, altul decât medicul de familie, în care să se prezinte evoluția și tabloul clinic al problemei medicale de care suferă studentul și care se regăsește în lista de la art. 6 alin. (2) lit. B din Metodologia de acordare a burselor sau certificat de încadrare în grad de handicap, vizat de medicul din cadrul cabinetului medical studențesc (str. Domnească, nr. 155, cămin F, parter);
- Copii ale actelor de identitate pentru toți membrii familiei, dacă este cazul.
Pentru situațiile în care există suspiciuni rezonabile, comisia de evaluare a cererii pentru acordarea bursei sociale poate solicita studentului să prezinte raportul de anchetă socială, realizat cu respectarea prevederilor legale, din care să reiasă situația exactă a familiei acestuia. Studentul are obligația să depună toate diligențele necesare pentru aducerea documentului. În caz contrar, studentul pierde dreptul la bursă și va trebui să restituie sumele încasate.
Calendarul procedurilor de acordare a burselor sociale și sociale ocazionale:
- 22 octombrie 2024 – 30 octombrie 2024: Depunere documente justificative la sediul universității, sala Multimedia (8:30 – 15:30)
- 4 noiembrie 2024: Afișare liste inițiale
- 5 noiembrie 2024: Depunere contestații (8:30 – 15:30)
- 6 noiembrie 2024: Afișare liste finale
Vă rugăm să menționați faptul că studenții care intră în plată în semestrul I, indiferent de tipul bursei, vor trimite următoarele documente:
- Extras de cont card în RON deschis la una dintre următoarele bănci: BRD, BCR, Raiffeisen Bank, Transilvania, UniCredit Țiriac Bank, Garanti, CEC Bank, ING Bank, First Bank, OTP Bank;
- Copie C.I. sau pașaport (pentru studenții străini);
- Copie carnet de student vizat pe anul în curs.
Documentele trebuie trimise pe adresa de e-mail financiar@ugal.ro până la data de 30 noiembrie 2024.
Suma pentru burse repartizată pe facultăți se va transmite după raportarea numărului de studenți la Ministerul Educației.